Lazar Faur

V-aţi întrebat vreodată cât de cunoscut este Aradul în Europa? Şi prin ce este el cunoscut ? Este foarte cunoscut ! Din păcate, mai ales prin blocajul nenorocit de pe centură, pe care toţi călătorii europeni trebuie să-l îndure, cu înjurăturile pe buze, atunci când intră sau ies din România. Dacă noi românii acceptăm cu indulgenţă tot felul de porcării, pentru europeni este greu de înţeles cum de nu se rezolvă o problemă atât de deranjantă, dar care are soluţii simple în orice ţară civilizată.

Închipuiţi-vă ce senzaţie de confort desăvârşit are un călător european ce parcurge mii de kilometri pe autostradă, în condiţii absolut civilizate, fără niciun fel de obstacole şi, la zece minute după ce intră în România, rămâne blocat, ore în şir, pe un drum îngust ce ocoleşte un oraş numit Arad. Stă acolo şi aşteaptă în cabina sa de TIR, ori în autoturismul său cu clima dată la maximum, putând să admire CET-ul, clădirile pestriţe şi cam fără noimă de pe lângă centură, câmpurile arse şi murdare din jurul oraşului sau, la orizont, silueta descompusă a Combinatului Chimic. Ce ţară frumoasă !

După ce a trecut o oră, uneori două, în care a reuşit să înainteze 2,5 km, trecând de prima barieră, europeanul în cauză, răbdător şi civilizat de felul său, îşi permite o primă înjurătură. Scurtă. Se mai înviorează însă un pic primind oferta de produse artizanale şi de pahare cu picior, pe care vânzătorii ambulanţi i le îndeasă pe geamul maşinii, dacă a avut cumva proasta inspiraţie să-l deschidă. Comercianţii tuciurii îl împresoară cu marfa şi cu insistenţele lor, iar dacă nu cumpără nimic se alege cu înjurături lungi, pe româneşte. Ce oameni civilizaţi în această ţară!

Peste încă o oră depăşeşte şi a doua barieră şi se îndreaptă, deja disperat, spre intersecţia cu DN7, unde coloana de autovehicule s-a înţepenit parcă definitiv, datorită unei banale treceri, defecte, peste calea ferată. În tot acest timp, pe autostradă, putea parcurge 400 de kilometri, adică jumătate din România. Aici a reuşit să străbată cam 10 km… aşa că începe să înjure cu sârg acest călător, deşi nu-i stă în obicei. Ce infrastructură minunată are România !

Aşadar, toţi glorioşii noştri ctitori locali care se laudă şi se împăunează cu marile lor realizări, tăind panglici în fiecare zi şi inaugurând monumentale lucrări de infrastructură, constând în 3 km de asfalt sau patru străzi canalizate, nu au reuşit să rezolve o situaţie care ne face de ruşine în faţa întregului continent. Cu toată influenţa politică pe care sugerează că o au la nivel naţional, cu toţi miniştri arădeni propulsaţi la Bucureşti, PDL Arad şi liderul sau maxim, Gheorghe Falcă, nu au reuşit să edifice lucrările absolut necesare, de minim bun simţ, pentru fluidizarea traficului la intrarea şi la ieşirea din România, pe centura Aradului. Nici nu ştiu dacă trebuie să luăm în serios promisiunile lor că cele două pasaje peste calea ferată de pe centură se vor realiza în următorii doi ani, când vedem cum o defecţiune, relativ simplă, la trecerea de nivel peste calea ferată de la ieşirea din Arad spre Vladimirescu, nu poate fi reparată de atâta vreme. Şi care ţine pe loc circulaţia pe DN7, exasperându-i pe călătorii români şi străini care intră şi ies din ţară pe principala arteră de circulaţie către occident.

Doamna Boagiu vine să inspecteze lucrările la autostradă, ceea ce este bine, face pe dura cu constructorii, ceea ce este caraghios, dar nu are curiozitatea să vadă, sau să-l întrebe măcar pe domnul Pistru, cum circulă oamenii pe drumurile din Arad, astăzi, când toată protipendada portocalie se filmează, se fotografiază şi se laudă pe şantierul autostrăzii. Probabil că pentru reparaţii minore europenii nu dau bani, aşa cum au dat pentru autostradă, aşteaptând să rezolve guvernul singur defecţiunile de la acest nivel, ceea ce pare o problemă insurmontabilă pentru doamna ministru… Când alţii dau banii, exasperaţi de îmbulzeala de pe şoselele României, este uşor să pozezi în mare ctitor de autostrăzi, împreună cu politicienii locali care se agaţă absolut nejustificat şi oportunist de acest obiectiv, dar iată că singur nu eşti capabil să rezolvi nicio lucrare de mici dimensiuni. Ei, îi mai lăsăm o vreme pe europeni să se enerveze pe centură, să mai înjure un pic şi poate vin ei cu bani să rezolvăm problemele de acolo!

Până atunci toţi cei care călătoresc prin această parte a continentului rămân cu o amintire puternică despre un oraş numit Arad, unde au atins exasperarea, disperarea, încercând să parcurgă zece kilometri pe o şosea de centură. Nu pentru că se concentraseră acolo mii de autovehicule, cum se mai întâmplă uneori şi pe autostradă, nu pentru că se produsese un eveniment rutier, doar pentru că nişte decidenţi balcanici nu sunt capabili decât să bată demagogic din gură. Iar acolo pe acel drum îngust şi afurisit europenii au înjurat cât nu au făcut-o în toată viaţa lor de până acum. Frumoasă amintire!

Aşa că eu lansez, probabil în van, o rugăminte, cât mai pot eu de respectuoasă, către Ministrul Transporturilor: Doamnă, până una alta, reparaţi măcar trecerea de nivel defectă, că ne înjură la Arad toată Europa!

Hai noroc!

Nu se putea imagina un examen de maturitate mai potrivit pentru tinerii din România decât bacalaureatul din 2011. Căzând sau trecând acest examen tinerii au asimilat prima lecţie de umilinţă, ce deschide şirul altor înjosiri pe care le vor cunoaşte, la maturitate, în ţara lor. Pentru ca nimeni din România să nu rămână neatins de umilință mai trebuiau jigniți copiii. Sugestia că peste jumătate dintre elevii români sunt pușlamale care nu învață la școală, sunt leneși, dezinteresați, nu citesc dar se joacă toată ziua la calculator și de aceea au căzut la bac, este o insultă.
În orice loc din lume școala are, mai întâi, rolul de a arăta copiilor cât de minunată e viața și cât de speciali sunt ei. De aici trebuie pornit. În România școala demonstrează copiilor cât de complicată e viața și ce mărginiți sunt ei… Iar copiii reacţionează şi, uneori, se despart terifiant de prostiile cu care-i agresăm, trăgându-şi un glonţ în cap, aşa cum a făcut un tânăr arădean traumatizat, umilit din cauza unui examen imbecil.

Ce a reușit să demonstreze Ministerul Educației și ministrul Daniel Funeriu cu ocazia desfășurării examenului de bacalaureat? Că nu se face școală de calitate în România? Știam asta. Că elevii nu sunt pregătiți pentru un examen exigent? Se cunoștea și acest aspect. Că profesorii nu mai au capacitatea să susțină un demers profesional consistent și eficient la catedră? Se știe. Dar, mai ales, ministrul Daniel Funeriu și Ministerul Educației demonstreaza că nu au fost capabili să intreprindă nimic pentru a schimba în bine această stare de lucruri. Au fost însă capabili să jignească şi să traumatizeze, până la gesturi extreme, o generaţie de copii.

Daniel Funeriu pune şi de data aceasta căruța înaintea cailor. Dacă vrei exigență în școală – și este nevoie de exigență – începi prin construirea unui sistem de învățământ exigent, de jos în sus, din clasă de la ora de curs și până la examenele de la sfârșitul ciclurilor de studiu. Comportându-te ca un comandant de penitenciar și impunând o severitate drastică doar în timpul unor examene, fără să pregătești sistemul și elevii pentru acel nivel de exigență, nu reușești decât să frizezi absurdul şi să înregistrezi rezultate absolut penibile. Copiii respinși la examenul de bacalaureat au fost puși în situația unor sportivi care nu au beneficiat de un antrenament riguros dar au fost trimiși să alerge la maraton.

Școala românească are probleme grave. Și, odată cu ea, au probleme copiii noștri, profesorii, părinții și întreaga societate care speră să scape de buimăceală cu ajutorul școlii. Problemele cele mai serioase sunt însă la vârful școlii, la cei care o conduc. Aceștia trebuie să priceapă că desfășurarea examenelor importante sub paza jandarmeriei și a poliției, într-un regim de penitenciar, ilustrează eșecul teribil al școlii în rolul său educativ. Este o recunoaștere explicită a incapacității școlii românești de a educa tânăra generație. Cinstea, corectitudinea elevilor, nu se impun cu poliția și jandarmii, nu se obțin sub amenințarea camerelor de supraveghere și nu operează de frica măsurilor sancționatorii. Onestitatea, corectitudinea, probitatea și toate valorile morale se cultivă, zi de zi, în sala de clasă, începând cu prima zi de școală. La toate aceste valori elevii trebuie convinși să adere, nu trebuie doar obligați să le respecte într-o situație coercitivă.

Apoi, aceiași oficiali trebuie să recunoască faptul că școala românească rămâne un spațiu al cantității, străină de calitate, de excelență. Elevii sunt obligați la un efort colosal și inutil pentru dobândirea unei mediocrități înfiorătoare, care le pocește copilăria, le întristează sufletul și le compromite viitorul. Cantitatea reprezintă criteriul fundamental după care se orientează efortul școlar. Copiii sunt abordați cantitativ, la grămadă, toți la fel, indiferent de aptitudinile sau personalitatea lor. Materia este predată grosier, într-un volum monstruos și nefolositor pentru viața viitorului adult, de parcă școala ar fi doar o problemă de gabarit.

Avem o școală care pretinde că se reformează stabilindu-și drept obiectiv suprem formarea competențelor, a deprinderilor practice, neglijând educația, conturarea personalității copilului. O școală unde finanțarea se face per capita și profesorul este transformat în agent economic, la dispoziția clientului său, elevul. Cine, în afară de Daniel Funeriu, își poate închipui că în astfel de condiții este posibilă performanța şcolară?

Sunt de acord că examenul de bacalaureat trebuie să fie riguros şi ilustrativ pentru capacitatea dobândită în şcoală de către tânărul absolvent. Dar acest tânăr trebuie mai întâi pregătit de şcoală, în modul cel mai înţelept, riguros şi eficient, pentru nevoile sale de viaţă. Şi abia apoi testat şi certificat printr-o diplomă de bacalaureat. În momentul de faţă şcoala, Ministerul Educaţiei şi ministrul Daniel Funeriu nu au demonstrat că pot pregăti tinerii pentru viaţă, ci doar că pot patrona un examen umilitor care îi exasperează pe copiii, conducându-i inclusiv catre gesturi dramatice. Neglijând, aşa cum spuneam, faptul că școala are mai întâi rolul de a arăta copiilor cât de minunată e viața și cât de speciali sunt ei, nicidecum cât de complicată e viața și ce mărginiți sunt ei…

Hai noroc!

Din palmaresul jignirilor aduse de către Traian Băsescu poporului român, institutiilor si valorilor sale, lipsea lezmajestatea, adica jignirea unui suveran. Prin insultarea autoritatii morale a MS Regele Mihai I al Romaniei, care este simbolul dramei românilor din secolul XX si un exemplu de sacrificiu, modestie si eleganta, presedintele de acum al tarii ne face sa ne simtim rusinati. In fata lumii intregi, dar mai ales fata de noi insine, cei care am putut valida un astfel de lider.

Traian Basescu a castigat foarte multa simpatie din partea romanilor care l-au apreciat drept un om ce spune lucrurilor pe nume. Imi plac si mie oamenii sinceri, chiar directi, care au puterea de a marturisi ceea ce gandesc. Nu-mi plac insa deloc grobienii, cei prost crescuti, neciopliti, grosolani, badaranii si mitocanii. Nu-mi plac, de asemenea, nici persoanele care confundă, in mod usuratic, un grobian cu un om de caracter.

Presedintele de acum al Romaniei si-a permis sa rosteasca foarte multe aprecieri jignitoare la adresa celor pe care-i reprezinta. Ne-a facut lenesi, nechibzuiti, risipitori, pedepsindu-ne negresit pentru aceste vinovatii, in functie de interesul sau politic ne-a precizat ca suntem ori prea multi, ori prea putini, deci mereu inadecvati, apoi temele generale despre coruptie si hotie, afurisind, anatemizand acest popor.

Privindu-l pe Traian Basescu, avand ocazia sa-l si intalnesc, m-am intrebat mereu daca acest om are autoritatea morala, intelectuala si umana, in ansamblu, sa produca judecati de valoare asupra noastra. Ce l-ar recomanda pe un asemenea personaj, care este in mod necesar limitat la conditia sa politica si atat, sa se pronunte grosier asupra aspectelor de viata sensibila ale unui popor? Legitimitatea oferita de voturile obtinute in alegeri? Poate. Desi eu cred ca o astfel de legitimitate este ingradita in desantarea ei de respectul datorat celor care i-au acordat-o. Si atunci? Poate intelepciunea, clarviziunea si providenta care ii contureaza personalitatea. Sa fim seriosi… Ramane un singur raspuns: tupeul, doar tupeul!

Pe MS Regele Mihai I al Romaniei nu poate sa-l judece Traian Basescu, il va judeca istoria, iar istoricii sunt oameni de stiinta care se pronunta in forme nuantate asupra evenimentelor si personalitatilor istorice. Incidentul rusinos la care am fost obligati sa asistam, cu capul plecat, a devenit posibil printr-un nou accident istoric, cand se intretaie violent o valoare cu o nonvaloare, un grobian cu un om de caracter, discretia cu tupeul. S-a mai intamplat si altadata, a fost mai rau decat acum, dramatic chiar, atunci insa tovarasii au scandat: Ura! Uraaaa! Cred ca noi, cei de astazi, trebuie sa spunem: Rusine!

Hai noroc!

Ultimul lucru pe care mi-l doresc în Romania este ca reformele de substanţă privind reorganizarea statului să fie lasate, din nou, pe mâna celui mai mare pişicher din istoria noastră recentă, Traian Băsescu. Este nevoie de modificarea Constituţiei, de regândirea modului cum funcţionează Parlamentul, de o reorganizare administrativ-teritoriala, de corectarea sistemului de vot prin care se aleg primarii, şefii de judeţe şi parlamentarii, de atragerea fondurilor europene şi eliminarea corupţiei. Nu avem însă nevoie ca toate aceste teme publice majore să fie mânuite de Băsescu în interesul găştii sale de partid.

Reorganizarea administrativ-teritorială în România trebuie să se întemeieze pe realităţile demografice, economice şi de eficienţă funcţională ale comunităţilor. În fundamentarea acestei schimbări poate că ar trebui plecat invers decât spune Băsescu, de jos în sus şi nu de la ideea să facem nişte megajudeţe care pot fi mai uşor stăpânite. Acolo jos, la nivel de comună şi oraş, trebuie realizată prima analiza a viabilităţii organizării de acum şi văzut câte primării din cele existente îşi pot asigura banii necesari propriei funcţionări si cate depind de fondurile primite de la guvern. Sunt zone depopulate in Romania, fara resurse, care se sustin artificial si pe banii altor comunitati in forma de organizare de acum. Prima reorganizare trebuie facuta aici, pe temei economic si functional, desfiintandu-se acele unitati administrativ-teritoriale care nu se mai justifica in prezent. Se poate inainta apoi firesc spre judete si regiuni, intr-o reforma fundamentata pe realitatile din tara si pe nevoile comunitatilor, nicidecum pe dorinta unui partid de a manipula vointa electorala. Apoi, oamenii trebuie intrebati cum vor sa fie organizata tara lor, pentru ca aceasta reorganizare nu se face spre folosinta de partid a liderilor de acum si nici pe gustul Uniunii Europene. Pe noi trebuie sa ne intrebe daca mai vrem sa ne numim aradeni, bihoreni, hunedoreni, ori daca ne place sa devenim vestici, nord-vestici sau sud-estici! Sa ne spuna mai intai Basescu, dar si Ponta, Antonescu ori Daniel Constatin, ce rol vor avea acele regiuni, cum se vor conduce ele, cine si pe ce sistem va alege sefii lor, ce competente vor avea acestia, ce avantaje demonstrate decurg din aceasta schimbare, cat ne costa si ce castigam noi cetatenii din toata treaba asta?! Si sa ne asculte apoi ce parere avem si noi. Bineinteles ca toti acesti lideri pot cadea inca o data la invoiala – cum au facut in cazul alegerii primarilor fara majoritate de voturi, din primul tur – impunand, peste capul nostru, schimbarile care sa le aduca un avantaj politic.

Basescu spune ca nu absorbim fondurile europene si daca facem regiuni vor intra bani mai multi in tara. Si pana acum au existat regiunile de dezvoltare, avand exact rolul de a atrage fondurile europene, dar rezultatele sunt minime. Banii nu vin in Romania pentru ca am negociat prost cu europenii si nu am gandit corect strategia de dezvoltare prin fondurile structurale. Nu am evaluat exact nevoile din tara si posibilitatile reale prin care ele pot fi satisfacute cu bani europeni, iar acum cheltuim anapoda si ceea ce reusim, cu chin si vai, sa primim de la UE. Administratiile se impauneaza cu rezultate excelente, aratand cum construiesc cu fonduri europene drumuri, retele de apa si canalizare, sisteme de gestionare a deseurilor etc. Numai ca pe langa drumurile lor este pustiu, la reteaua de apa si canal nu se branseaza decat foarte putini, iar gunoaiele tot in Mures ajung. Aceste investitii nu determina dezvoltarea durabila trambitata de autoritati, nereusind sa-si acopere nici macar costurile de intretinere, iar comunitatile raman la fel de sarace si de izolate in stagnarea lor. Degeaba se face infrastructura daca in jurul ei nu infloreste mediul privat, nu se dezvolta comunitatea. Iar privatul nu poate sa progreseze cu fonduri europene pentru ca nu are bani de cofinantare, nu pentru ca in Romania lipsesc regiunile lui Basescu.

Daca nu as fi convins ca Basescu lanseaza doar fumigene prin care sa camufleze dezastrul din tara, in perspectiva alegerilor din 2012, chiar m-as gandi ca trebuie modificata Constitutia, ca sunt multe disfunctionalitati institutionale in Romania care trebuie reglate. Nici mie nu-mi place cum trandaveste Parlamentul, nici cum abuzeaza instantele judecatoresti din tara, de la cele mici pana la cele mai inalte, nu apreciez nici ambiguitatile care permit presedintelui sa fie un despot, guvernului sa se transforme din executiv in legiuitor, prin asumari si ordonante, iar parlamentarii in marionete de partid. Nu-mi plac stapanii oraselor si judetelor din Romania, nu pot accepta conducerea comunitatilor locale prin dictatura majoritatii unui singur partid, nu agreez omnipotenta politicienilor. Dar nu pot accepta sa fiu pacalit pe aceste teme, printr-o manopera rasuflata de ademenire la vot pe care o incearca, din nou, Basescu. Cred ca in actuala conjunctura politica Basescu si PDL nu mai au credibilitatea si legitimitatea sa forteze aceste schimbari in Romania. Nu au credibilitate pentru ca s-a dovedit incapacitatea lor de a conduce si reforma Romania, altfel decat in beneficiul protipendadei portocalii. Nu au nici legitimitate, cu un an inaintea alegerilor, pentru ca romanii nu le mai acorda increderea lor, iar aceste reforme trebuie gandite, legalizate si aplicate de catre forte politice legitime, rezultate prin exprimarea vointei poporului in alegerile din anul 2012. Daca PDL si Basescu vor primi iarasi increderea romanilor atunci pot vorbi si actiona, dupa alegeri, pe aceste teme majore.

Hai noroc!

Pe vremea comunistilor primarii se numeau presedinti ai comitetelor sau birourilor executive ale consiliilor populare municipale, orasenesti si comunale. Respectivele consilii populare isi desfasurau activitatea sub conducerea Partidului Comunist Roman, forta politica conducatoare a intregii societati. Primarii erau plantati in fruntea localitatilor de catre partid si puteau ramane acolo 10-15 ani, pana la rotirea cadrelor, cand partidul ii trimitea, pe aceeasi functie, intr-o alta localitate, sau le trasa alte sarcini de partid. Alegerile erau pur formale, democratia socialista se mima.

Dupa 1989 majoritatea romanilor au sperat ca lucrurile se vor schimba si societatea romaneasca va deveni cu adevarat democratica. Un deranj major, pe care cetateanul trebuia sa-l suporte in proximitatea sa, era provocat de atitudinea acestor primari politruci care, impreuna cu primul secretar, se comportau ca niste adevarati stapani ai oraselor. Prin puterea lor absoluta, conferita de prerogativele legislatiei comuniste, prin faptul ca erau eterni pe functia lor, nefiind supusi unui scrutin veritabil si prin tupeul lor absolut, acesti tovarasi dominau si asupreau populatia. Repet, această stare de fapt a fost una dintre pricinile de capetenie care i-a adus pe romani la capatul rabdarii in 1989.

Daca citim Legea nr.57 din 26 decembrie 1968, privind organizarea şi functionarea consiliilor populare, putem constata ca in textul ei sunt cuprinse formulari ce sugereaza o procedura democratica pentru alegerea organelor puterii locale din Republica Socialista Romania. Putem afirma insa că democratia socialista era una veritabila? Că respectivii tovarasi primari se comportau democratic si erau in slujba comunitatii? Desi erau ctitori neintrecuti si construiau in delir, facând sa crească păduri de blocuri in toata tara, chiar si in satele Romaniei, unde se stramutau forțat taranii din satele demolate, tovarasii se purtau ca niste stapani ai oraselor, ai comunelor, ai satelor si de aceea au fost alungati de popor in 1989.

Dupa 1989 stăpânii oraşelor nu au dispărut, ei doar s-au preschimbat, din acelasi aluat, intr-o altă formă, ramânând la fel de înstăpâniţi peste localitatile din Romania. Există si acum primari de peste 10 ani in funcţie, la al treilea mandat, chiar in multe orase mari şi în municipii reşedinţă de judeţ. Resursele financiare pe care le au in mână, autonomia locală pervertită în bunul plac, în interes personal şi de partid, legile pline de ambiguităţi şi lipsa de exigenţă a electoratului le îngăduie să transforme orice gest administrativ, orice lucrare publica intr-o actiune pompieristică si propagandistică, menită să-i uimească şi să-i zăpăcească pe alegători. Mai mult, printr-o cârdăşie politică evidentă, principalele partide din România s-au tocmit şi au căzut la învoială pe o lege prin care primarii în functie pot deveni eterni, doar prin voinţa unei minoritati dintre alegatori.

Cât de sănătoasă este o democratie unde alternanta la putere nu mai are loc si primarii continuă sa ramână stăpânii oraselor, cicluri electorale la rând? Ce exerciţiu democratic veritabil presupune alegerea unui primar cu mai putin de jumatate dintre voturile exprimate? Ce legitimitate mai are acel primar votat, de exemplu, de către 25% dintre cei 35% cetateni care s-au prezentat la vot? Noua lege prin care primarii se aleg din primul tur, chiar daca nu au intrunit majoritatea voturilor, pe principiul de bazar “cumpără cine dă mai mult”, este un pas inapoi pentru democratie. Daca principiul majoritatii nu mai are nicio valoare pentru legiuitorii romani, inseamna ca democratia nu valoreaza nimic in Romania. Motivatiile pentru sustinerea acestei proceduri sunt ridicole. Să te prefaci că mori de grija banului public, eliminand costurile unui tur de scrutin pentru alegerea primarilor, intr-o tara unde kilometrul de autostrada este cel mai scump din Europa si unde se cheltuiesc bani pentru referendumuri fara consecinte, este ipocrizie pura. Tot asa, sa invoci nevoia de aliniere la o altă procedura nedemocratică, de alegere a presedintelui consiliului judetean, este stupid. Dimpotriva, in lipsa unei majoritati simple, nici primarul si nici presedintele consiliului judetean nu ar trebui sa poata fi alesi doar cu voturile unei minoritati.

Noua lege nu face dacat sa-i eternizeze pe stăpânii localităților in jilţurile lor din primariile municipiilor, oraşelor şi comunelor din România. Înstăpânirea primarilor putea fi observată ca fenomen şi înainte de apariţia acestei legi, acum insa sunt create conditiile pentru ca situatia sa devină generală și privilegiile stăpânilor orașelor să dureze mai mult decât pe vremea comuniștilor. Daca privim doar spre municipiile resedinta de judet vom observa ca in peste o treime din acestea dăinuie primari alesi in functie de mai bine de 10 ani, la al treilea, al patrulea si chiar la al cincilea mandat… Acesti primari pot fi oameni providentiali, sau poate fi vorba doar despre o anomalie grava a democratiei romanesti care naste astfel de stapâni ai oraselor. Oferim doar câteva exemple de primari ce par eterni in municipiile resedinta de judet: Tudor Pendiuc, Pitesti, PSD, al cincilea mandat; Gheorghe Ciuhandu, Timisoara, PNTCD, al patrulea mandat; Mircia Muntean, Deva, PNL, al patrulea mandat; Mircea Hava, Alba-Iulia, PDL, al patrulea mandat; Florin Cârciumaru, Târgu-Jiu, PSD, al patrulea mandat; Nicolae Dragu, Calarasi, al patrulea mandat; Lucian Iliescu, Giurgiu, PNL, al patrulea mandat; Constantin Octavian Boscodeala, Buzau, PSD, al patrulea mandat; Gabriel Bacinschi, Focsani, PSD, al treilea mandat; Dorin Florea, Targu Mures, PDL, al treilea mandat; Klaus Iohannis, Sibiu, FDGR, al treilea mandat; Romeo Stavarache, Bacau, PNL, al treilea mandat; Radu Mazare, Constanta, PSD, al treilea mandat; Dumitru Nicolae, Galati, PSD, al treilea mandat.

Asa ca partidelor din Romania li se potriveste lozinca: „Trăiască victoria în alegeri a Frontului Democraţiei şi Unităţii Socialiste!”

Hai noroc!

Ma intreabă un prieten ce as schimba in orasul acesta. Respiratia, modul cum se respira in Arad, la propriu si la figurat, l-as schimba. Pentru ca foarte multi dintre noi respiram tot mai greu in atmosfera de aici si am ajuns sa suferim de o boala ce poate fi numita astm politic. Iar aceasta naduseala politica, desi ne sufoca in mod diferit, are pentru toti acelasi efect: nevoia de a respira liber.

Cum sa respiri insa liber intr-un oras unde liderii acestuia fac numai CE si CUM vor ei, in loc sa faca doar ce vrem NOI si cum vrem NOI? Considerandu-se mari ctitori ai orasului, oameni providentiali care au scos din ruina Aradul si vor ramane pentru asta in istorie. Au mai existat mari ctitori, cel mai voluminos a fost Nicolae Ceausescu, iar cei din prezent nici macar nu se pot compara cu primarii comunisti in vremea carora s-a construit, in forma de acum, jumatate din municipiu. Ma intreb cum respirau oamenii pe atunci? Si daca au ramas acei ctitori in memoria pozitiva a colectivitatii? De ce au fost goniti oare in 1989? Si ei puteau spune: noi construim! Gai, Bujac, Sanicolau, sau BERD 1 si 2, nici nu se compara, ca amploare, cu ce au edificat tovarasii respectivi. Problema este, de exemplu, ca in blocurile construite de ei ne sufoca vara caldura si iarna cheltuielile cu caldura. Decenii la rand, generatie dupa generatie, suntem nevoiti sa suportam o cronica insuficienta respiratorie, la propriu si la figurat, in ctitoriile lor, devenite cutiutele noastre de beton. Si tot o problema de respiratie vom avea, in urmatoarele decenii, cand trebuie platite lucrarile facute de catre ctitorii de acum. Asa ca eu as schimba ctitorii, sa nu mai fie ctitori, pentru ca nu-mi place mie ideea asta de ctitor si nu ma lasa sa respir! As pune in loc niste oameni discreti, muncitori si cu bun simt, pe care sa-i vad rar, dar sa le simt prezenta de buni gospodari ai orasului, care sa se remarce prin dialog si cumpatare, nu prin megalomanie, nu prin insistenta cu care taie panglici si prin insolenta cu care flecaresc la televizor.

Apoi, tot o problema de respiratie: in acest oras, daca nu ai o binecuvantare politica, nu poti intreprinde nimic! De la o ghereta unde se vand langosi si pana la o fabrica de medicamente, totul trebuie sa fie blagoslovit de un politician la putere. Si cum politicienii nu sunt deloc sfinti, aceste binecuvantari au pretul lor… Nici macar o slujba, ceva mai rasarita, nu poti gasi fara proptă politica si asta se intampla nu doar la stat, chiar si la privati. Ahaa, l-ai angajat pe ăla?! Ăla e dusmanul nostru, lasa ca mai vii tu la licitatii!… Oamenii acestia au un control total, administrativ, financiar, politic, asupra tot ce misca in orasul acesta, ei sunt in tot si in toate. Iar aici eu as schimba sursa de forta si abuz a politicului, miezul ei, care provine dintr-o disproportie otravitoare existenta in structurile locale de putere. Aici functioneaza dictatura majoritatii absolute a unui singur partid, majoritate care domneste si decide despotic in functie de interesele si toanele sale ori ale liderului sau neconditionat. Ei bine, as schimba aceasta majoritate absoluta si nu as lasa niciunui partid posibilitatea sa-si construiasca singur o majoritate. Sa fie nevoiti sa faca o coalitie pentru a avea majoritatea, sa se inteleaga intre ei, sa-si accepte unii altora ideile si propunerile, să şi le combata reciproc, sa existe astfel o reprezentare mult mai larga a noastra, cei care i-am votat, in respectivele structuri de putere. Si, mai ales, sa nu poata decide un singur om ce trebuie si ce nu trebuie, ce este bine sau nu pentru oras. Asa cum se intampla acum, cand traim in atmosfera irespirabila dintr-un oras poluat de dictatura majoritatii.

In final, depasind exemplele figurative de astm politic, as face si o schimbare care sa ne ajute, la propriu, sa respiram mai usor. Sunt convins ca ati observat cum se depune imediat praful pe masina dumneavoastra proaspat spalata. Va invit, totodata, sa mergeti zilele acestea pe strand si sa respirati prin puful de plop care te sufoca acolo si prin alte locuri din Arad. Traim, asadar, intr-un oras poluat si la propriu. Chiar as fi curios sa stiu cati aradeni sufera de alergie la praf si poate de astm bronsic din cauza asta. Oricum, calitatea aerului reprezinta un deranj major, datorat tot nesfarsitelor ctitorii ale administratiei, haldei de la CET, felului cum se face curatenie in oras si modului cum s-au gestionat spatiile verzi si copacii din Arad. In aceasta zona de interes ecologic as investi cei mai multi bani, cu orice pret si cu orice consecinte economice si investitionale, fara sa fac deloc rabat de la calitatea naturii in mijlocul careia traim.

De aici as porni cu schimbarile, convins ca, in primul rand, avem nevoie de o respiratie sanatoasa in oras, la propriu si la figurat. Dar ma opresc din acest exercitiu de imaginatie, succint si iluzoriu, pe care mi l-a propus un prieten. Va propun si eu sa-l incercati si dumneavoastra, in ideea ca poate-l continuam impreuna, aici si pe vestic.ro.

Hai noroc!

Mie lacrimile lui Traian Basescu de la Conventia PD-L îmi aduc aminte de bunicul meu care, atunci când mai tragea la măsea, în prima fază a betiei, devenea foarte emotiv și îi dădeau lacrimile din orice. Bine, în urmatoarea fază avea chef de cearta și abia dupa aceea îl dobora somnul… Ca să înțelegi însă lacrimile prezidențiale trebuie să ai suflet de pedelist, să rezonezi profund portocaliu în forul tău interior.

Prin realegerea lui Boc PD-L a ratat sansa de a pretinde, macar, ca se poate reforma. A pierdut si ocazia de a inhala o gura de suflu nou, care sa-i sustina respiratia greoaie in efortul, aproape imposibil, de a vopsi cioara cat mai colorat pana anul viitor, la alegeri. Asa, competitia a fost castigata de legendarul Basescu, tot mai penibil insa, mai antipatic si mai epuizat. Boc ramane la fel de secundar in ierarhia partidului, iar aversiunea populara nu are niciun motiv sa devina retractila fata de aceiasi politicieni imbuibati care i-au saracit pe romani, imbogatindu-se pe ei si pe camarila lor. Poate ca Blaga reusea sa-i deruteze un pic pe alegatori cu atitudinea sa usor combativa fata de Basescu.

Singurul lucru oarecum pozitiv ce poate fi remarcat in acest PD-L decrepit este faptul ca s-a starnit acolo o competitie cumva democratica, reala, pentru conducerea partidului. Acest fapt arata ca influenta toxica, dictatoriala, a lui Basescu a scazut si, practic, o treime din pedelisti nu-l mai agreaza pe Liderus Maximus de Marea Neagra.

Aceste alegeri nu au avut insa o miza mare pe termen lung. Probabil si de aceea unele figuri importante ale partidului, printre care si primarul nostru Gheorghe Falca, nu au candidat pentru functii de conducere in partid. Ei stiu cel mai bine ca probabilitatea pierderii alegerilor din 2012 este foarte mare si dupa un esec electoral orice partid face congres si schimba conducerea. De fapt, Boc este omul sacrificat pana la capat, prin aceasta victorie el fiind impins spre asumarea esecului electoral probabil in 2012. Oameni ca Gheorghe Falca pot astepta linistiti sa preia partidul dupa 2012 si sa-l relanseze pentru urmatoarele cicluri electorale, consolidandu-si in viitor pozitia in PD-L. In acest fel Gheorghe Falca, de exemplu, poate aspira in continuare la functiile inalte pe care le-a ratat in perioada fasta pentru PD-L, din cauza povestii sale de coruptie.

Pana la urma, atat conducerea de acum a PD-L cat si cea de dupa alegerile din 2012 va avea in Romania doar importanta pe care electoratul o va conferi, prin vot, Partidului Democrat Liberal. S-ar putea ca acesti lideri somptuoși, aroganti, persiflanti si atotstiutori sa conteze mai putin decat isi pot imagina in viata publica de dupa 2012. Mai intereseaza pe careva, mai stie cineva care sunt vicepresedintii PNT-CD, cine conduce acest partid si ce se mai intamplă cu scăpătata protipendadă  țăranistă? Poate ca o asemenea intrebare li se va potrivi si pedelistilor sclipicioși de astazi… Abia atunci voi crede si eu in lacrimile lui Basescu.

Hai noroc!

Într-o dimineaţă recentă de miercuri, pe la ora nouă, în jurul mesei din fostul birou al lui Nicolae Ceausescu, actualmente deţinut de către Ministrul Administratiei si Internelor, tocmai se întrunise echipa însărcinată de Traian Basescu să zămislească strategia electorală pentru câstigarea alegerilor din 2012. În capul mesei, prezidand acest grup homogen, fala noastră si mândria, vizionarul primar al Aradului, Gheorghe Falcă. Tăcut, grav, privind încruntat şi rău prevestitor într-un punct fix şi muşcându-şi uşor buza de jos. Alături, Elena Udrea, tandră, măngăind cu vârful degetelor bucla ce-i acoperea partea de centru-dreapta a feţei. Cu ochii pe vârful pantofilor şi cu găndul că, gata, băi, trebuie să-mi cumpăr şi eu o pereche de încălţări noi… Tot acolo, în calitate de gazdă, stătea şi Constantin-Traian Igaş, care, aşa hâtru cum îl ştim, îi spunea bancuri cu unguri lui Kelemen Hunor. Reprezentantul aliatilor din UDMR se multiculturaliza astfel copios pe seama poantelor din Ardeal. Peste masă de ei însă, îndurerat, năpăstuit, izbucnind mereu în lacrimi, pe care şi le ştergea, tremurator, din colţul ochilor, cu o batista mare, albă cu chenar roşu, Gabriel Oprea, Ministrul Apararii Nationale. Presedintele executiv al UNPR, celalalt crac al izmenei de la putere, om sensibil, simţitor, suferea profund din cauza pierderii militarului roman căzut eroic la datorie în lupta pentru patrie din Afganistan. Mai era de faţă si Daniel Funeriu, care ronţăia un covrig primit de la Elena Udrea – treabă ce-l enerva la culme pe Gheorghe Falca. El fusese adus acolo pe post de om răbdător ce poate să scrie citeţ procesul verbal. Aşa că îşi ascuţea temător creionul chimic, atent să nu deranjeze pe nimeni cu ascuţitoarea lui de mână, fiind gata sa consemneze totul, cu maximă fidelitate.
-Eu vă rog să începem, zice Udrea cu gândul la pantofi, ca astazi nu pot rămâne prea mult, trebuie sa plec repede, am de studiat niste oferte…
-Propuneri? întreabă sec Falcă.
Liniste, nimeni nimic, doar scârţâitul creionului chimic pe hârtie şi scrisul citeţ al lui Funeriu.
-Păi, aşa cum ne-a spus domnul Preşedinte, continuă Udrea, trebuie să ţinem cont de mesaj şi de cui adresam mesajul. Trebuie sa găsim mesajul cel mai potrivit, ca şi până acum. Dar, care-i ăla?
-Să trăiţi bine! sare Igas…
-Băi, Igas, mai termina, băi, odata cu bancurile tale, se răsteşte Falcă la el, eşti copil, ce ai?!
-Da’… io chiar vorbeam serios…
-Trebuie să pornim de la realitati, sa fim realisti, zice Udrea. Uitati-va în mapă, firma de consultanta ne-a adus rezultatele cercetarii nationale. De acolo rezulta ca electoratul este împartit în patru categorii: 25% sunt idioţi, 25% oportunişti, 25% miserupişti si 25% lucizi. E clar!
-Nu e clară deloc, pentru maghiarime nu e valabilă sondajul aceasta!
-Igen, igen, voi toţi sunteti în categoria a doua, râde Igas şi face cu ochiul spre Kelemen.
-Hai, terminati, măi! le-o retează Falca.
-Asadar, continuă Udrea, eu cred că trebuie să găsim patru mesaje pentru fiecare din aceste patru categorii. Uite, eu chiar am câteva idei! Celor idioţi le spunem că se vor mări salariile, că vor recupera tăierile de anul trecut, că vor creşte pensiile, că vor apare multe locuri de muncă şi vom ieşi din recesiune. Aşa, apoi celor oportunişti le spunem că în 2012, în campanie, nu le mai dăm galeţi portocalii goale, le dam găleţi portocalii pline şi, dupa părerea mea,  eu chiar cred că nu va mai merge cu găleţi goale, trebuie să le umplem cu ceva, acolo! Poate ne ajută şi Ghiţă şi chiar domnul Oprea în acest sens. Mai departe, la miserupişti… orice le-am spune tot nu ţine, tot nu le pasă. Dar nu-i o problema cu ăştia, că ăştia ori nu merg la vot, ori sunt plecaţi din România, deci nu avem treabă cu ei. Problema o să fie cu ultima categorie, 25% lucizi.
-Nu va fi nicio problemă, socoteala-i simplă, intră Igaş, dintr-o dată serios, în vorbă, 25% idioţi + 25% oportunişti = 50%. Mai vine UDMR cu vreo 5% şi am făcut majoritatea.
-Greşit! Calcul lipsit de viziune! Cei 25% lucizi sunt foarte periculoşi, nu înţelegeţi?! O data, pot veni la vot şi imediat majoritatea e alta – explică Falcă gesticulând amplu, cu ambele mâini, de sus în jos şi pe orizontală – a doua oară, influenţează şi pe alţii, ceea ce nu trebuie să se întâmple!
-Şi cum evităm treaba asta? întreabă Udrea.
-Păi, aici e problema, stabileşte Falca, hai, să vă văd, soluţii?!
-Să mai spună şi bărbaţii, ce, eu tot am zis ce trebuie făcut pentru primele trei categorii! Să mai zică şi alţii…
-Domnu’ Oprea?…
-Eu sunt de acord să faceţi cum ştiţi voi că e mai bine, dar să nu mai sufere nimeni, răspunde Oprea printre lacrimi.
-Hai, să vă văd!
Tacere, linişte, până şi Daniel Funeriu s-a oprit din scris şi stă gânditor cu creionul chimic în gură.
-Păi, vedeţi – începe Falcă blând, pedagogic – dacă nu gândim, dacă nu studiem, dacă nu avem viziune… tot eu trebuie să vă spun… Problema celor 25% lucizi o rezolvăm foarte simplu. Îl trimitem frumos pe Isărescu să iasă, să spună că inflaţia creşte, că preţurile cresc, că puterea de cumpărare scade…
-Dom’le, da’ nu ne permitem aşa ceva!
-Stai, domnu’ Oprea, nu sări aşa! Deci… să spună că puterea de cumpărare scade, că economia nu îşi revine în următorii doi-trei ani, că şomajul va rămâne la cote ridicate… Buuun! Şi acum vă întreb: câţi din cei 25% lucizi vor mai rămâne în ţară după ce află de la Isarescu toate astea? Ziceţi, hai, ziceţi!
-Wow…  eşti tare şefu’… eşti cel mai tare! Corect, să le arate Isărescu pisica! Vezi de asta spun eu mereu că tu trebuia să fii în locul lui Boc! Mama ei de fabrică de zahar!

Traian Basescu spune ca poporul roman are performante limitate. Are dreptate. Dovada este tocmai faptul ca avem un asemenea presedinte. Basescu isi permite apoi sa generalizeze, spunand ca romanii ar trebui sa munceasca opt ore si sa lucreze terenurile agricole, de parca toti am fi lenesi si nimeni nu ar munci suficient in tara aceasta. In acelasi registru mi-as putea permite si eu sa generalizez, spunand ca toti pedelistii lui Basescu sunt ipocriti. Dar nu imi permit. Totusi, in tara lui Basescu sunt foarte multi romani care muncesc peste opt ore pe zi si tot nu reusesc sa traiasca bine… La fel, exista oameni care se spetesc in agricultura pe degeaba, dar nu renunta.

Sa spui ca romanii lasa trei milioane de hectare de teren agricol nemuncite, pentru ca ar fi trandavi si stau prin carciuma, este o dovada de malitiozitate si de frustrare din partea unui om care sufera ca e tot mai huiduit de milioanele de romani ce s-au vazut inselati in asteptarile lor de catre un presedinte demagog. Dar si o proba de ignorare a realitatilor din tara pe care o carmuiesti de la inaltimea bunastarii protipendadei tale, de unde nu se mai vad necazurile celor de jos. Basescu ar trebui sa stie ca taranii nu isi abandoneaza pamantul decat in situatii de nevolnicie, foarte dure, iar cea de acum i se datoreaza lui si regimului pe care l-a instaurat in Romania. Agricultorii nu mai pot sa-si lucreze pamantul, nu mai au cu ce si pentru ce sa o faca. Cele trei milioane de hectare provin mai ales din micile loturi ale taranilor saraci, care au fost ruinati de politica agricola comuna, nemaiavand voie si nici piata unde sa-si vanda laptele, branza, oule, carnea, legumele sau cerealele produse in gospodaria lor de subzistenta, asa cum o faceau de sute de ani. Mai provin insa si din marile loturi de teren achizitionate pe sume derizorii de catre speculanti straini si romani – pe vremea altui mare carmuitor, Adrian Nastase – tot de la prapaditii de tarani ce au fost inselati cu ocazia retrocedarii terenurilor agricole. Pe aceste suprafete fiind apoi incasate sume uriase drept subventii de la UE, smecherii si-au scos de zece ori investitia si acum le lasa in paragina.

Este adevarat ca, in scopul de a-i stimula harnicia, regimul Basescu a instituit pentru muncitorul roman un cod al muncii care ne intoarce in timp, inainte de mitul sirenei lui Vasile Roaita si chiar inainte de protestul muncitorilor din Chicago, de la 1 mai 1886, care cereau dreptul la ziua de munca de 8 ore, insa romanii nu vor putea munci 10 ore pe zi pentru cel mai mic salariu din UE. In timp ce patronii bine orientati politic, in afaceri cu bani publici, au cea mai inalta rata de profit din UE. Cu toate acestea muncitorii romani stiu ca trebuie sa munceasca – aici si in alte zari – si daca nu le spune Basescu cum sta treaba cu performanta. La fel si intreprinzatorii cinstiti, care lucreaza non-stop, uneori cot la cot cu angajatii, pentru a supravietui in climatul economic toxic din Romania, caracterizat de coruptie, evaziune, protectionism, monopol si suprataxe.

Sunt de acord cu ce spunea Traian Besescu, intr-adevar trebuie sa ne hotaram sa fim performanti. Iar primul pas in hotararea noastra ar trebui sa fie facut prin alegerea unor conducatori performanti. Regimul Basescu a compromis cele mai inalte demnitati ale statului promovand oameni lipsiti de expertiza, de studii elementare, de bunul simt care te obliga sa nu te bagi in ceva despre care nu cunosti nimic. Este destul sa-i observam pe ministri guvernului Boc, in frunte cu seful lor, ca sa avem imaginea lipsei de performanta din Roamnia. Ca sa constatam limita de performanta a poporului roman nu e nevoie sa privim spre muncitorii lipsiti de drepturi si de respect, care trag la saiba opt sau zece ore pe zi si nici la taranii disperati ca nu mai pot supravietui din agricultura, macar asa cum o faceau strabunicii lor. Trebuie sa cautam spre clica politica nerusinata care mereu a dus poporul la sapa de lemn, avand apoi impertinenta sa-i spuna ca treaba merge prost pentru ca romanul nu-i neam de calitate.

Hai noroc!

Domnule Faur, îmi spune la telefon o doamnă, sunt atât de bătrână încât vă rog să nu mă mai salutaţi când ne intâlnim pe stradă! Am fost aşa de surprins de ce mi-a spus aceasta distinsa doamna, că nici nu mai stiu ce am bâiguit la telefon… Peste doua zile, dupa incheierea unei discutii de seară, aceeasi doamna imi marturiseste: ştiti, pot sa spun asta acum, eu am fost o femeie foarte frumoasa, extrem de frumoasa!

Frumusetea poate fi inteleasa in multe feluri, insa eu, ASTAZI, nu vreau sa fac mai mult decat acest apel catre doamne: nu uitati nicio clipa ca sunteti frumoase!